Arhivă pentru Aprilie, 2014

Am observat în ultima vreme că este foarte la modă să-ți faci blog, este foarte „in” să-ți exprimi părerea, să debitezi toate inepțiile minții tale sperând ca măcar o persoană să îți împărtășească gândurile, poate să râdă cu subînțeles, să zâmbească ironic, să reacționeze. Și cine știe, mai devreme decât crezi, te poți trezi că ești noul Radu F. Constantinescu.

Asadar, ar trebui sa urmăm cuminți sfântul trend. Poate iese ceva din asta. Sau, poate că nu. Poate motivul pentru care scrii nu trebuie să fie acesta, nici pe departe. Poate nu trebuie să scrii având audiența în minte, reacțiile ei, așteptările ei. Nici pe departe.

Poate trebuie să scrii strict pentru propria persoană. Atunci când negura nopții se lasă, orele trec, și numai tu rămâi treaz într-un oraș stins și adormit, lumina laptopului și liniștea mormântală – singurii martori ai luptei tale interioare, ecourile propriei minți devin mult prea asurzitoare. Cauți o modalitate de a le exterioriza, minimizându-le astfel importanța, confruntându-le direct pe tărâmul realității, nu în planul conștiintei. Conștiința nu face altceva decât să te macine constant și să te forțeze să porți o luptă zadarnică, rezultatul fiind mereu același, pentru că nu ai cum să câștigi. Ai renunțat demult la a împărtăși cuiva prin viu grai ceea ce simți, pentru că jumătate din timp își vor exprima formal, declarativ falsa părere de rău legată de situația ta, iar în cealaltă jumătate vor încerca să schimbe cursul conversației spre propriile drame, propria durere, pe care ești prea obosit să le mai asculți.

Așadar, ce mod mai bun de a te descărca decât scrisul într-un spațiu public, în mediul anonim al internetului? Judecata sau sancțiunile altor anonimi oricum au un impact insignifiant in comparație cu propria judecată, sau judecata celor care contează.

Arta sub forma scrisului, a confesiunii rămâne o formă viabilă de comunicare cu o lume croită fundamental greșit, căreia ii lipsește cu desăvârșire esența, si care adesea iti refuză dreptul la replică. E un prieten care știe mai întâi de toate, să asculte. Un sanctuar în care mereu rezidă pacea. Un loc al tău, menit pentru tine, în care ceilalți sunt doar musafiri, martori obiectivi, neparticipanti, observatori imparțiali. Sau cel puțin, sper că nu mă autoiluzionez prin credința că încă există o masă de oameni obiectivi, capabili să citească printre rânduri, care să vadă imaginea de ansamblu înainte de toate, și care să nu se piardă în propriile idei preconcepute.

Aș fi dorit ca prima mea postare să aibă o altă tonalitate, dar singurul scris pe care îl cunosc este acela real, autentic, in mediocritatea sau valoarea lui. E tot ce pot oferi. Sinceritate și transparență, într-o formulare adeseori stângace, lipsită de eleganța podoabelor stilistice utilizate de adevărații artiști, care stăpânesc pe deplin arta cuvântului. Pot oferi doar adevărul meu personal, in care poate te vei regăsi și tu.

Cu această postare, intru in lumea fără hotare a internetului, în lungul șir al celor care populează blogosfera, chiar dacă au sau nu ceva relevant de spus. O înșiruire  de cuvinte goale, lipsite de însemnătate sau coerență. sau ceva ce a meritat împărtășit, rămâne de văzut.