Arhivă pentru Octombrie, 2014

10606452_721858557895055_5765968574092681317_n

Dragul meu blog, iată că am ajuns și aici. La frumoasa vârstă de 19 ani, cu care nu o să mă mai întâlnesc niciodată. Scriind aceste cuvinte, îmi vine în minte o altă imagine, a unei alte fete, prea mică, prea sensibilă, pentru o lume mult prea mare, sfâșietor de nedreaptă, umilitoare, lipsită de orice fel de puritate, moralitate sau spirit, o lume în care mereu s-a simțit pierdută, o intrusă fără intenție.

Am petrecut ani întregi simțindu-mă parcă aruncată fără voia mea într-o închisoare, în care singurul inamic îmi era propriul sine, iar barele unicul mijloc prin care adevăratele mele gânduri puteau fi ținute la o distanță sigură de o lume incapabilă să le înțeleagă sau să le accepte, fără loc de intepretări. Am petrecut atâția ani simțind că eu eram de vină, că lumea m-a respins în cunoștință de cauză, în ciuda eforturilor mele de a-i dovedi că sunt demnă de luat în seamă. Am petrecut atâția ani simțindu-mă slabă sau inferioară, deși eram mult mai puternică decât am crezut, și decât vor realiza ei vreodată.

Iată-mă acum, la 19 ani, neștiind ce să simt. Nostalgie? Nu chiar, deși asta ar fi normal. Fericire? Poate. De ce? Pentru că aceasta este o perioadă de consolidare pentru mine. Sunt în sfârșit la vârsta la care încep să înțeleg reflexia din oglindă, cea reală, persoana pe care mereu am cunoscut-o, dar care nu a avut curajul să iasă la suprafață până acum. De această  persoană, încetul cu încetul mă atașez mai mult decât credeam că e posibil. Poate chiar o iubesc, admir, prețuiesc. Poate părea bizar, dar mai mult decât orice, am un sentiment pregnant al recunoștinței. Față de mine, pentru că am reușit să depășesc toate greutățile, să mă ridic, să demonstrez că pot, și față de toți cei care m-au ajutat să ajung aici, prin îmbrățișări calde, sfaturi venite din suflet, și glume menite să ridice moralul în cele mai întunecate clipe.

Datorită vouă, sunt aici, la 19 ani. Datorită vouă sunt o altă persoană. Voi m-ați făcut îndeajuns de puternică. Atât cei care ați crezut în mine și m-ați susținut, cât și cei care ați profitat de fiecare ocazie pentru a mă doborî, atât prin cuvinte, cât și prin fapte. Vouă, tuturor, vă voi spune un simplu mulțumesc. Pentru că datorită vouă am acumulat lecții prețioase, fără de care vârsta de 19 ani ar fi inutilă. Ar fi doar un număr, neacoperit în vreun fel de o experiență reală de viață.

Adevărata călătorie începe abia acum. Până acum doar m-am căutat, asiduu, doar am încercat să mă găsesc pe mine însămi într-o lume a copiilor false, care urmărește constant să recruteze noi membri. Acum știu cine sunt, și încep să înțeleg care îmi este menirea în lume. Iar acest fapt îmi aduce o satisfacție mult mai mare decât orice tort, cadou sau la mulți ani spus de complezență (God bless social media). Pentru că unele daruri nu trebuie să fie doar fizice, palpabile. Există și darul maturizării, pentru care am suferit, am trudit, am plâns, dar pe care în sfârșit îl pot primi cu brațele deschise.

07Teachers-t_span-articleLargeAm început facultatea. Cum era de așteptat, am fost supusă provocărilor din prima zi. Profesori noi, orar care se schimbă mai des decât șosetele (și sper că voi le schimbați în fiecare zi :D), atmosferă diferită de cea din liceu (pare că beneficiem de o libertate de acțiune sporită, pentru că în principal nu prea are nimeni treabă cu noi, sau nu vine nimeni să ne tragă de ureche dacă lipsim de la cursuri, cu mici excepții bineînțeles) și, nu în ultimul rând, colegi noi.

Dar postarea aceasta nu se va axa decât pe dascăli. De ce? Pentru că am simțit cum mă lovește inspirația ca o palmă peste față de când a început facultatea. În viața noastră, acumulăm cunoștințe constant, fie că suntem elevi în ciclul primar, gimnazial, sau studenți la facultate sau postliceală. Inevitabil, în procesul de acumulare a cunoștințelor, există un intermediar, și anume profesorul, care îți înlesnește accesul la învățătură sau, și cu părere de rău o spun, ți-l refuză.

De ce spun ți-l refuză? Pentru că, de cele mai multe ori, problema principală la un profesor este atitudinea, și în funcție de felul în care el îi tratează pe elevi, așa vor reacționa și ei. Dar, să nu o mai lungim. Iată cele 10 arhetipuri ale dascălului român:

1) Plictisitul de viață. Cel care vine la oră ca un miel la tăiere, pe fața căruia se citește un chef molipsitor de a ne învăța, de a ne ajuta să descoperim și să aprofundăm. Sau, profesorul care te face să preferi privitul la vopseaua care se usucă pe gard afară, decât ora lui. Înțeleg că profesorii au și ei problemele lor personale, și mai sunt obosiți, dar aici mă refer la cel plictisit perpetuu, de elevi, de materia lui, de tot ce-l înconjoară, stare pe care, bineînțeles, le-o transmite și celor din bancă.

2) Arogantul. Sau cel care vine la oră ca stăpânul în fața sclavilor pe plantația de tutun, cu intenția de a-i bicui și de a le reaminti poziția ingrată în care se află – cea de servitor. Cel care se crede șeful șefilor, bossul bossilor, tratându-i pe elevi ca pe niște proști care n-au ce căuta la ora lui. Cel cu un sictir cât casa, superior prin atitudine. Cel pentru care funcția reprezintă un privilegiu în virtutea căruia își permite orice. Cel pentru care șansa de a se simți măcar o dată centrul universului reprezintă unica formă de validare personală de care mai are parte, după o viață petrecută numai înconjurat de cărți și nimci altceva. Și da, înainte să săriți la gâtul meu, respect intelectualii și îi admir pentru tot ce au realizat pe plan profesional. Dar, dacă nu ești om înainte să fii savant, cercetător, conferențiar, pentru mine, e degeaba. Îți voi recunoaște autoritatea și realizările pe plan profesional, îți voi respecta doar funcția, dar niciodată pe tine.

3) Cel pentru care materia lui e Dumnezeu pe pământ. Sigur cunoașteți genul de profesor care ține prelegeri despre cât de importantă e materia lui, despre cum dacă nu urmezi o carieră în domeniul științelor exacte, de pildă, vei muri de foame într-un șanț ca ultima scursură a societății. Cel care crede că ești fără perspective  dacă nu recunoști că matematica e unica rațiune de a trăi.

4) Cel care are mereu dreptate. Arhetipul 4 împrumută și câteva trăsături de la 2. Mă refer la genul de profesor care, în primul rând, datorită unei imense aroganțe, consideră că el cunoaște toate sensurile lumii, că orice spune el e irefutabil, nu poate fi contrazis sau contracarat. Dacă îi aduci argumente ca să-ți susții opinia, poți să te aștepți să te lase corigent. Pentru că tu nu ai dreptul la o opinie. Singura opinie validă este a lui. Și, dacă vrei să nu te ia la ochi, ține-ți gura închisă și aprobă ca un bun cățeluș dresat.

5) Cel care bagă spaima în toți elevii. Cred că instant vi s-a format o imagine în minte când ați citit aceste cuvinte. Poate că v-au transportat înapoi în timp, și v-ați adus aminte de proful/a care vă băga în sperieți cum intra pe ușă. Știați că vine de la 50 metri. Vă puneați în ultima bancă, sperând că nu vă vede. Dar, din păcate, tot picați câteodată în raza de acțiune a puștii, și poate și acum aveți coșmaruri, amintiri neplăcute ale acelor zile. Cunosc pe cineva, nu-i voi da numele, care și acum, la maturitate, mai are coșmaruri cu profa de chimie din generală. Ouch.

6) Cel care nu are ce căuta în învățământ. Cu această remarcă, mă retrag în buncărul meu izolat, pentru că o să se lase cu gloanțe și amenințări. Dar, îndrăznesc să-mi susțin părerea. Nu vreau să judec, dar există la ora actuală dascăli în învățământ intrați pe pile, care n-au nicio treabă nici măcar cu limbă română, să nu mai vorbim de materia pe care o predau, pe care ar trebui să o cunoască. Și ei apar în postura de specialiști avizați, și îi „învață” și pe alții, când și-au luat examenul de titularizare cu 5, pretinzând respect.

7) Profesorul fără metodă. Meseria de dascăl nu este una ușoară, pot recunoaște asta. Nici noi, elevii sau studenții, nu suntem fără pată. Dar, orice om își alege meseria, știind riscurile pe care le implică. Poți avea X cunoștințe într-un domeniu, dacă nu ai metodă, cu alte cuvinte dacă nu știi să predai, să-ți transmiți mesajul în mod coerent și convingător, atunci e cam degeaba. Vorbești singur la oră, și nici măcar nu realizezi asta. Ca dascăl nu ești doar specialist, ci și pedagog.

8) Profesorul obsedat de reguli și disciplină. Acest tip de profesor ar fi în stare să vină cu un megafon și un bici la oră. Este obsedatul de disciplină, de ordine, aproape într-un mod bolnav, cu manifestări ce țin de patologic. Și singurul mod în care își poate impune autoritatea este prin apelul la frică, trăind cu impresia că tot corpul studențesc îl respectă. Asta ii menajează într-un fel ego-ul. Dar respectul adevărat nu se naște din frică, ci din contră, din admirație sinceră.

9) Profesorul care face diferențe. Probabil ați trecut cu toții printr-un moment de furie sau frustrare, văzând că tipa din spate, care a copiat sub ochii profesoarei, a primit 10, iar ție, care ai învățat, ți s-a spus „A fost o lucrare bună, dar mai ai de aprofundat.” Sunt două cauze pentru care un scenariu de acest tip s-a întâmplat: 1) Profa chiar nu s-a prins că X copia în fața ei, sau 2) Profa știe, dar lasă de la ea, pentru că X e una din elevele ei preferate. Evaluarea didactică ar trebui să fie obiectivă, dar de multe ori, nici nu încape discuție că există discrepanțe majore între rezultatele elevilor, precum și felul în care aceștia sunt percepuți și tratați de dascăli. Notele nu reflectă inteligența, înțeleg asta, dar un compliment de tipul „Ce lănțic frumos aveți, doamna profesoară”, sau un plic cu bani strecurat nonșalant pe sub mânecă nu ar trebui să-ți umfle nota la oră, sau la examen.

10) Profesorul „de gașcă”, deschis, obiectiv, care se impune printr-o atitudine lipsită de aroganță sau superioritate. Puteți avea impresia că mai mult am criticat profesorii, că această postare are o tonalitate negativă, însă, voi încheia prin a spune că există și excepții. Da, consider că avem multe exemple negative de dascăli în învățământul românesc. Dar am întâlnit și tipuri de profesori excepționali, dedicați profesiei lor, care ne-au făcut să învățam și să ne dăm silința mai mult de dragul lor, nu neapărat pentru că ne plăcea materia pe care o predau.

În fața acestor dascăli care vin la oră cu zâmbetul pe buze, care ne învață, atât despre tainele Filozofiei, cât și despre viață, care ne tratează ca pe niște oameni maturi, ca pe niște egali, nu ca pe niște mici sclavi cu creierul cât o nucă, nu pot decât să mă înclin policitos, respectuos, și să le mulțumesc pentru ceea ce fac, pentru devotamentul lor, și pentru dorința sinceră de a ne forma ca și oameni, ca și caractere, în loc să urmărească să ne transforme în roboței ascultători, fără voință proprie.

twitter-facebook Conturile pe rețelele de socializare de tipul facebook sau twitter au devenit indispensabile în rândul tinerilor, în special în ultimii ani, când numărul utilizatorilor a crescut într-un ritm rapid, pe care puțini l-au anticipat. Astăzi cu toții suntem parcă dependenți de împărtășirea de informații online, de socializarea virtuală în detrimentul celei din viața reală, vrem să fim mereu la curent cu se se întâmplă în spațiul virtual, intrând în contact cu tot ce este de actualitate în cel mai rapid mod – printr-un simplu click.

Facebook, unul dintre site-urile de top ale lumii în ceea ce privește numărul de utilizatori, este o platformă online cunoscută în principal pentru faptul că oferă acces rapid la numeroase aplicații, pagini cu conținut informativ, și, nu în ultimul rând, oferă posibilitatea socializării cu orice persoană la orice oră, indiferent de distanță. Însă, majoritatea utilizatorilor nu cunosc riscurile pe care le implică împărtășirea de informații online.

Majoritatea nu se informează îndeajuns în privința acestui subiect, și își asumă riscuri, din necunoștință de cauză. Partea întunecată a facebook-ului a ieșit la iveală în urma unor declarații ale reprezentanților site-ului, care au recunoscut că au urmărit constant activitatea a milioane de utilizatori, chiar și după ce aceștia nu mai erau demult logați. Deși reprezentanții site-ului au susținut la acel moment că o eroare a stat la baza acestei accesări de date, nu este prima controversă de acest gen care s-a iscat în jurul rețelei de socializare create de Mark Zuckerberg. Există numeroase dovezi în sprijinul afirmației că facebook este mai mult o rețea de spionaj decât de socializare, datorită diverselor aplicații care cer accesul la informații personale și nu numai (check in-ul, de exemplu).

Așadar, este facebook noul big brother? Misterul încă planează în jurul acestui subiect. Indiferent care este adevărul, un lucru rămâne cert: fiecare utilizator trebuie să posteze în mod responsabil, să-și verifice fiecare postare atent și să aibă grijă în principal cu informațiile cu caracter personal. Spațiul virtual este în plină expansiune, dar trebuie să fim conștienți și de riscurile la care ne supunem. În caz contrar, s-ar putea ca informațiile tale personale să fie accesate nu doar de cei din lista ta de prieteni.