Arhivă pentru Februarie, 2015

Orice ați face, nu faceți greșeala vieții voastre. Nu puneți suflet în nimic, nu vă dați silința. Da, ați citit bine. De ce spun asta? Pentru că efortul vostru e zero. Atunci când obișnuiți oamenii cu muncă făcută ireproșabil, cu devotament, dedicație și seriozitate, primul moment în care călcați strâmb, nu va mai conta nimic din ce ați făcut până atunci. Veți fi catalogat drept neseriosul care nu și-a dat silința niciodată. Așadar, de ce să o faci de la început? Să fii călcat în picioare dacă greșești o dată, deși ai făcut tot ce ai putut, dar circumstanțele s-au opus, cum ar fi banala lipsă de timp?

Cum poți să te justifici în fața judecătorului pentru care deodată devii din omul muncitor și sârguincios leneșul care nu știe ce înseamnă munca? Cum poți să încerci să te explici, să aduci argumente pertinente, când ele vor fi oricum văzute ca scuze penibile? Nu poți decât să taci, și să înghiți în sec, pentru că ăsta e mersul vieții.

Dragii mei, nu vă dați silința. Nu puneți suflet, pentru că acela este momentul în care cineva va călca nonșalant pe el, ca și cum nu înseamnă nimic, ca și cum persoana voastră nu există, există doar un nume fără corespondent, un nume care a călcat strâmb o dată și și-a atras o furie și o indignare nejustificată. Am ajuns într-atât de străini unul față de altul încât interesul primează, iar dacă el nu este satisfăcut, o întreagă relație presupus onestă se prăbușește într-o unică secundă.

Pentru binele vostru, ascultați-mă. Veți avea numai de câștigat. Indiferenta, nesimțirea și tupeul o să vă ducă mult mai departe în viața asta devenită o mocirlă plină de urâțenie și diformitate. Deveniți voi diformi, deveniți voi diformitatea îndelung adulată și respectată. Renunțați la principii dacă vreți să vă fie bine aici, în societatea românească.

Dacă nu, bun venit în lumea mea. Dar, vă avertizez de pe acum, nu o să vă placă nici măcar o secundă să simțiți pe pielea voastră ceea ce simt eu. O să vă fie greu în fiecare zi să vă abțineți și să nu vă revoltați, să aveți un acut simț al normalului pe care nu îl puteți folosi în anormalitate . O să încercați să vă desprindeți din mocirlă și veți constata cu amărăciune că nu se poate. Asta ne e societatea. Alegerea e a voastră. Luptați-vă zilnic, sau trăiți bine aici.

Anunțuri

Am revenit cu un articol de interes general, zic eu. Majoritatea bloggerilor sau a oamenilor pasionați de scris sunt familiarizați cu termenul de „freelancer” și cu ce implică activitatea de freelancing. Pentru cei care nu cunosc termenul, o traducere de la domnul Google sună cam așa:

„Freelancer” – a person who works as a writer, designer, performer, or the like, selling work or services by the hour, day, job, etc., rather than working on a regular salary basis for one employer.

Cu alte cuvinte, un freelancer este un liber-profesionist, care preferă să-și facă singur programul și să decidă cui și cum își oferă serviciile, putând să o facă simultan pentru mai multe firme. Eu o să mă refer în principal la scriitori, la freelancerii care se ocupă de partea de conținut online pentru diverse firme, publicații, etc.

În afară, această activitate este foarte profitabilă, are o remunerație deosebit de satisfăcătoare, pentru că firmele respectabile pun preț pe administrarea site-urilor și sunt dispuși să plătească sume mari pentru conținut de calitate. Nu ești văzut ca un ratat care nu se poate angaja ca ceilalți, într-un birou sau „cubicle”, nu ești văzut ca  „the one who can’t get a 9 to 5”, cum ar zice englezul, ci din contră.

Avantajele acestei activități sunt multiple. În primul rând, stabilești de comun acord cu cel pentru care scrii un deadline (sau termen-limită) iar tu poți să trimiți conținutul cu pricina până la acea zi, fără să ți se impună cât să scrii într-o zi. Dacă sunteți ca mine, genul de persoană care lasă tot pe ultima sută de metri, acest fapt nu prea vă avantajează în activitatea de freelancing, decât dacă lucrați mai bine sub presiune. 🙂

În al doilea rând, nu ești legat prin contract cu nimeni decât dacă decizi tu. Cu alte cuvinte, poți încheia colaborarea atunci când consideri tu de cuviință. Mie, de exemplu, mi s-au oferit contracte, dar momentan le-am refuzat, pentru că trebuie să mă concentrez pe studii, și am stabilit de comun acord să colaborăm în continuare cu aceeași seriozitate din ambele părți, dar fără contract pentru că timpul nu-mi permite să fac un astfel de angajament pe termen lung.

Cu toate acestea, putem distinge și anumite capcane la care trebuie să fim atenți dacă ne interesează o astfel de activitate. Vă pot spune din experiență că sunt multe „țepe” și „vrăjeli” prezentate ca proiecte, colaborări sau firme cu acte în regulă, și trebuie să fiți foarte atenți pentru a distinge un proiect serios de unul care urmărește să vă exploateze inteligența pe nimic.log Bani de acasa

Vă recomand în general să stabiliți toate aceste detalii de la început – când și cum se va desfășura activitatea, ce implică ea, termenele limită, modalitatea de plată, etc. Dacă observați că persoana cu pricină se eschivează fix când aduceți vorba de plată, nu vă implicați în așa ceva, pentru că veți avea de pierdut. E nevoie de câteva încercări până găsiți ceea ce vi se potrivește, dar nu renunțați, pentru că veți avea parte și de rezultate în final.

Chiar și așa, trebuie să menționez că în România această activitate nu este încă legitimată, apreciată și răsplătită cum se cuvine, nu are aceeași recunoaștere și amploare ca în afară. De aceea, mulți tineri și editori de conținut (content editor/copywritter) decid să colaboreze direct cu firme din afară, care recrutează freelanceri din toată lumea. Și aceasta este o posibilitate, dar capcanele pot apărea și aici. Părerea mea este că, pe viitor, dacă se mai remediază situația și birocrația din România, va crește apetența pentru antreprenoriat, va crește domeniul publicității și implicit și online-ul. Iar aici intervenim noi, freelancerii, care putem să ne valorificăm potențialul într-un cu totul alt cadru.

Deocamdată, concluzia acestui articol este că se poate face freelancing și în România, dar din păcate, la ora actuală, calitatea este destul de slabă. Se va schimba acest lucru? Rămâne de văzut. Premisele există, este doar nevoie de un efort colectiv și de o schimbare de mentalitate. Activitatea scriitoricească nu este de neglijat, nu este în niciun caz inferioară altui tip de activitate, ci din contră. Și există oameni care văd asta, dacă știi unde să-i cauți. 🙂 Să aveți o duminică placută, dragii mei.

 

Bună dimineața. Aș dori să fac un anunț pentru puținii cititorii care mai trec ocazional pragul blogului meu semi-anonim. M-am hotărât să nu mai scriu advertoriale pentru concursuri/campanii și să nu mai particip la competiții de blogging, de orice tip sau cu orice miză. De ce această decizie? Doresc ca acest blog să reflecte cine sunt, iar eu nu sunt o persoană care dorește să-și transforme blogul într-un spațiu publicitar pe nimic, cum s-ar spune, pentru firme care nu iau în serios persoana, ci doar caută  sute de clickuri de la anonimi pe net, răsplătindu-i în schimb cu un covrig și 3 bomboane.  Făcusem pașii greșiți spre asta, dar mă bucur că am realizat la timp mersul lucrurilor și că nu este direcția potrivită de abordare pentru ceea ce imi doresc eu să realizez cu acest blog si nu numai.

Dragilor, să clarificăm întâi câteva lucruri. Nu am nimic împotriva advertorialelor sau ofertelor de colaborare, ci din contră. Cred că este important să le accepți dacă vrei, asemeni mie, să lucrezi cândva în publicitate. Dar, contează tipul de ofertă pe care îl primești. O firmă serioasă nu o să apeleze în veci pururi la 100 persoane care să pună un link pe blog și să ridice în slăvi produsul. O firmă serioasă o să caute un blogger cu un capital de imagine sau cu un stil cât de cât îngrijit al scriiturii, capabil să facă o recenzie echilibrată a unui produs, și, de asemenea, îl va răsplăti cum se cuvine pe acel blogger. Astfel, rezultatul va fi unul de calitate. Competițiile și campaniile nu fac asta, din contră. Ele adună o grămadă de anonimi care se bat pe un covrig și 3 bomboane.

Am făcut și eu asta la un moment dat, și nu am nicio scuză. Eram neexperimentată în ale blogging-ului și am crezut că aceasta este o modalitate prin care poți căpăta vizibilitate. Ei bine, m-am înșelat. Acea vizibilitate nu durează, este o iluzie. Pentru mine, personal, nu la asta se reduce blogging-ul, la a promova pe altcineva pentru un concurs lunar sau anual, ci la a te promova pe tine, a avea tu în primul rând ceva de spus, un motiv pentru care deschizi în fiecare zi aceeași pagină goală și așterni cuvintele, unul câte unul, lăsând adevărata inspirație să curgă, cea autentică, nu cea forțată în speranța că, poate, poate, câștigi și tu ceva. O ofertă de colaborare serioasă din partea unei firme va pune preț pe timpul și scrisul tău, și îți va respecta stilul și integritatea. Un concurs sau campanie te va exploata pe nimic.

Încă imi doresc să pot lucra în publicitate într-o zi, și este credința mea că se poate și altfel, că acest domeniu poate crește fumos și onest pe viitor prin creativitate, profesionalism și dedicație. Îmi iau libertatea să sper, dar în momentul de față sunt dezamăgită de felul în care unele firme și sponsori care exploatează vădit naivitatea bloggerilor amatori (ca și mine, la un moment dat) înțeleg publicitatea în ziua de azi în România, și implicit activitatea de blogging pe care o văd ca „publicitate gratuită” sau „efort pe nimic”.

Țin să întăresc ideea că nu îi judec pe cei care participă la concursuri sau campanii dacă sunt la inceput, înțeleg perfect motivațiile, am participat și eu la competiții de blogging, campanii, am scris pentru diversi sponsori advertoriale, dar am ajuns la concluzia că, simplu spus, nu se merită și nu mă reprezintă o astfel de activitate. Îi judec în schimb pe cei care și-au construit intreaga imagine în online scriind pe nimic, care ajung la maturitate și fac bani doar din asta, deși cunosc adevărata realitate, pe cei dispuși să promoveze ABSOLUT orice, atât timp cât primesc un covrig și 3 bomboane.

Advertorialele pentru campanii sunt răsplătite slab sau chiar deloc. Iar argumentul suprem care contracarează frecvent remarca aceasta vine din însăși partea scriitorilor, care afirmă cu mândrie că „scriu din plăcere, nu ca să câștige ceva”. Consider acest argument slab, greu de crezut, sau, mai dur spus, o minciună cât casa de mare. Fiecare, într-o măsură mai mică sau mai mare, dacă scrie pentru o campanie sau concurs, scrie pentru o răsplată de ordin material sau măcar pentru ego-ul lui, să-și demonstreze că „se poate”.

În ceea ce privește ego-ul, nu mă pronunț, dar vă asigur că răsplata de ordin material este de cele mai multe ori infimă, jignitoare, sub demnitatea de scriitor amator/blogger/om, cum preferați să o spuneți. O să se lase cu tunete și fulgere la remarca asta, dar îmi asum ceea ce afirm. Mi-aș fi dorit să realizez acest lucru mai devreme, înainte să scriu pe sume care nu mi-au făcut cinste. Din pacăte, nu contează conținutul în blogosfera românească și, implicit, calitatea scriiturii, în măsura în care contează vizibilitatea. Motivele pentru care am ajuns la aceste concluzii sunt diverse, dar prefer să nu le menționez, pentru a nu intra în polemici cu nimeni. Cunosc oameni cu integritate, care scriu advertoriale ca pe niște povești frumoase, și te îndeamnă să vezi mai presus de produs în sine, iar ei reprezintă excepția fericită pentru că pot îmbina creativitatea cu publicitatea, și au succes. Pe ei personal chiar ii admir.

Repet, bloggeri amatori ca și mine cu iluzii plăsmuite în ceea ce privește online-ul, să nu vă imaginați că este floare la ureche să te faci „auzit”. Acum realizez că in acest articol am expus o viziune mult prea optimistă, si naivă acum câteva luni, prilej pentru care îmi cer scuze, dacă v-am îndemnat greșit pe cei care vreți să creșteți frumos și onest în blogosferă. Adevărata realitate este ceva mai crudă și mai urâtă. Sponsorul/firma nu dă doi bani pe tine într-un concurs sau într-o campanie, dar își ia aproape toți banii de pe munca ta.

Vreau să închei prin a menționa că nu doresc prin nicio cale să ofensez pe nimeni prin postarea aceasta, ci doar mi-am expus o simplă părere. Da, îi critic aspru pe cei care scriu pentru campanii și concursuri de ani buni, și nu caută oferte serioase, dar pe cei aflați la început îi înțeleg într-o oarecare măsură. Aș fi ipocrită să ii critic pe aceștia din urmă care prestează o activitate pe care am făcut-o și eu. Însă, trebuie să știi când să te oprești, să pui preț pe munca ta și să aștepți oferte serioase, din partea unor firme dispuse să-ți răsplătească efortul.

Eu voi scrie doar pentru cineva care să-mi respecte munca, pentru că prin această decizie mă respect pe mine însămi, și cu asta cred că am spus totul. După scurtul meu parcurs meu în online am ajuns la aceste concluzii, iar cei care îmi urmăresc blogul știu că spun lucrurilor pe nume. Mereu.

Și pentru că spun lucrurilor pe nume, închei cu o concluzie general-valabilă. Dragii mei, în orice faceți, puneți preț pe voi și pe valoarea voastră. Nu vă vindeți ieftin, nu lăsați pe nimeni să stabilească o sumă fixă, mult inferioară efortului sau potențialului vostru. Meritați mai mult. Cu bine, să aveți o zi frumoasă în continuare.

Salutare, dragi cititori. Nu știu câți dintre voi mi-ați simțit lipsa în blogosferă în ultimele zile, dar m-am întors, pentru scurt timp, să împărtășesc din nou câteva dintre gândurile mele cu voi. Sfânta sesiune nu doar că îți ocupă aproape tot timpul, dar îți și distruge o mare parte din elanul creativ. Când ești epuizat, nu prea îți arde de scris. Suntem studenți și asta ne ocupă tot timpul, spre indignarea scriitoarei amatoare din mine, care ar avea atât de multe de spus, dar rar găsește mijloacele potrivite. Totuși, astăzi am decis să-mi rup din puținul timp liber pe care îl am pentru a vă vorbi despre dreptate, ordine, justiție și corectitudine. Mă refer aici în principal la o dreptate universală, echitabilă, pentru toată lumea, indiferent de sex, vârstă, funcție sau situație materială.

Pentru că, vedeți voi, încă o întâmplare de a cărei penibilitate și ironie dureroasă aș vrea să vă scutesc, mi-a întărit concepția că dreptatea nu este altceva decât un mit. Ea nu există ca un principiu aplicabil in realitate, nici măcar la nivel comunitar, național sau internațional, iar de universal nici nu se pune problema. Există doar dreptatea înfăptuită preferențial, pentru ăl mai șmecher, mai dotat, mai bogat, cum preferați. Totul este o tragedie când ți se întâmplă ție. Nu te doare nedreptatea altcuiva, dacă nu te afectează direct. El poate suferi în tăcere, atât timp cât ție ți s-a făcut dreptate. Tu meriți, iar el nu. Pentru cel care are posibilitatea să te trateze cum meriți sau să te nedreptățească grav, nu contează adevărata însemnătate a cuvântului dreptate, contează doar percepția lui. Aceasta devine unicul adevăr, ratiunea supremă care nu poate fi pusă la îndoială de nimeni. Nedreptatea ta este dreptatea lui, pentru că tu ești mult prea mic să ripostezi, iar el este atât de mare încât poate decide totul, fără a se uita în urmă.

Dreptatea rămâne o noțiune abstractă pe care nimeni nu o poate defini corespunzător, fără loc de interpretări, pentru că fiecare înțelege altceva prin ea, fiecare o trece prin propriul filtru al ratiunii. Astfel, nu cred că ar fi greșit sau prea dur să afirmi că o dreptate universală, adevărată, nu există. Ea nu poate exista în condițiile actuale, pentru că nimeni nu vrea să renunțe la propria concepție, care îl avantajează pe el și acoliții lui. Vrem dreptate, dar doar pentru noi și cine socotim noi că merită. Iar acele criterii sunt inevitabil subiective.

Părerea mea, poate cinică, este că „dreptatea”, în forma ei rudimentară, incompletă si prost înțeleasă din ziua de azi este servită ierarhizat, preferențial, pentru cine are gura mai mare să o pretindă in mod agresiv, să-și impună punctul de vedere, și pentru cine dispune de resursele necesare pentru a-i forța pe ceilalți să îi respecte voința. Iar acele resurse sunt cel mai frecvent banii sau funcția, în virtutea cărora justiția poate fi realizată fără probleme. Până la urmă, nu contează caracterul, când te poți impune și altfel în fața celor mici. Caracterul se schimbă, se modelează și chiar cumpără, dacă nevoia o cere. Justiția, corectitudinea și implicit, dreptatea sunt valori morale aproape utopice. Ele nu există ca principii general valabile ci doar în contexte favorabile unuia sau altuia.

Iar cel care nu are parte de ea nu poate decât să se declare învins a o mia oară, în fața unui sistem bolnav, lipsit de scrupule, și în fața oamenilor care asigură continuitatea sa prin lipsa imparțialității și a echității. Atât am avut de spus.